Cândva demult, doi ciobani, tată și fiu, pășteau oile la poalele muntelui Putos. Acest loc, și-a primit numele din cauza mirosului greu a aerului. Tatăl era deja trecut de 60, în timp ce fiul abia trecuse vârsta de 20 de ani. Fiul, tânăr, voinic și sănătos, în fiecare dimineață era foarte mirat, când tatăl lui se plângea că : „mă doare ici, mă doare colo. ”

Într-un sfârșit de toamnă când, iarna parcă venise înainte de vreme, ciobanii, în speranța că oile vor mai găsi iarbă verde, au intrat în pădure.

Înaintând spre vale, au găsit un loc, unde zăpada era topită tot. Ajunși mai aproape observaseră că de fapt acel loc se aburea și pe lângă faptul că dădea o senzație de cald, avea și un miros urât. De atunci de fiecare dată când treceau pe acolo, s-au poposit, și au stat la căldură.

După o perioadă, bătrânul cioban mirat și-a dat seama, că durerile lui s-au ameliorat, și în timp chiar au dispărut. Toamna următoare era ca și nou, mergea vioi cu oile. Într-o zi însă, oile au venit singuri înapoi la caram.

- Oare unde o fi tatăl meu? - se întreba fiul ciobanului. Probabil stă în acel loc aburit, ca să-și mai vindece membrele obosite.

Văzând însă că nu mai apare, a început să-l caute pe bătrân. În drum s-a întâlnit cu un călugăr cu barbă, îmbrăcat cu o robă maro, pe care l-a mai văzut pe acolo.

Simțind, că ceva nu este în regulă, băiatul și-a mărit pașii, iar peste puțin timp și-a văzut tatăl căzut pe pământ cu fața-n jos, zăcând parcă dormea.

- Tatăl meu! Bătrânul meu!- striga băiatul, dar bătrânul nu se mai trezea.

A doua zi băiatul a raportat cu durere moartea tatălui său, autorităților locale. Cauza morții: sufocare – „Cineva l-a strangulat pe bătrân!” - zicea legistul.

- „Nu putea fi altcineva decât fiul, în afară de el, nu era nimeni acolo!” - acuzau toți pe băiat. Iar săracul tânăr protesta fără rezultat, jandarmii i-au pus cătușe și l-au băgat în temniță.

Pentru pronunțarea sentinței tânărul era dus la locul faptei, cu scopul reconstituirii crimei.

- Să nu mă mai ajute bunul Dumnezeu, dacă am ridicat vreodată mâna asupra bătrânului.
- Atunci, cine putea comite crima? - întorsese privirea comisarul spre acuzat.
- Dar eu de unde să știu?
- Nu era nimeni în munți în afară de tine.
- Eu am mai văzut un călugăr îmbrăcat cu robă maro, dar am o suspiciune, că tatăl meu a murit din cauza acelui loc ciudat, unde obișnuia des să meargă.
- Despre care anume loc vorbești?
- Locul care miroase urât, probabil din cauza gazelor din pământ.
- Așa ceva nu se poate - protesta comisarul.

Dar tocmai în aceia clipă, văzu comisarul pe călugăr, trecând la marginea pădurii.

- Cine este acel om?
- Este călugărul despre care vă amintisem - zise băiatul.
- Trece des pe aici?
- Da, de obicei pe aici are drumul. Ultima oară l-am văzut, când mi-am găsit tatăl, mort.
- Şi de ce nu mi-ai spus mai devreme?? Trebuie să-l prindem pe acel om!

Jandarmii i-au luat urma călugărului, dar aceasta era deja prea departe. La locul faptei, n-a mai rămas decât comisarul, și ciobanul încătușat. Atunci comisarul, s-a aplecat curios asupra locului unde gazele ieșeau din pământ, și le-a inhalat. A murit pe loc.

Jandarmii ajunși înapoi la locul faptei, au găsit comisarul mort, care nu l-a ascultat pe băiat și a inhalat din gaze. Doctorul a confirmat că moartea a survenit din cauza gazelor. Tânărul defăimat din cauza ignoranței oamenilor a fost imediat eliberat. Oamenii și-au dat seama, că gazele care erup din pământ, au o putere vindecătoare, dar cine le inhalează moare imediat.

- Folosirea externă este leac, folosit intern este otravă - constatase doctorul.

În acel loc bolnavii săraci din zonă, au săpat o groapă, ca să poată folosii mai bine, această putere miraculoasă a naturii.

Această întâmplare s-a petrecut de mult, ori nu s-a petrecut deloc.